picture

Paul McCartney - Egypt Station

  • Paul McCartney
  • Rock
  • 1957
  • Capitol
708
.
Recomandă Favorite

Egypt Station e un album reuşit, poate cel mai reuşit album al lui McCartney de la Chaos and Creation in the Backyard (2005) încoace


Paul McCartney – Egypt Station (Capitol, 2018) 

 

La începutul anului trecut revista germană Good Times, specializată pe muzica anilor '60-'70-'80, dar şi pe activitatea actuală a protagoniştilor acelei perioade de glorie, le-a cerut colaboratorilor să alcătuiască câte un top 5 al celor mai bune albume apărute în 2018. Egypt Station, cel mai recent material discografic al lui Paul McCartney, a figurat în aproape jumătate din topuri, în trei cazuri ocupând chiar primul loc.

Plăcut impresionat de opţiunile cronicarilor germani, mi-am zis că nici eu n-aş fi ezitat să-l introduc într-un top 5 al anului 2018, pur şi simplu pentru că în opinia mea (subiectivă, cum altfel?) Egypt Station e un album reuşit, poate cel mai reuşit album al lui McCartney de la Chaos and Creation in the Backyard (2005) încoace. Nu mă feresc însă să spun că discul conţine poate şi cel mai slab single lansat de celebrul Beatle de când s-a apucat de muzică încoace, adică din ultimii 60 de ani: Fuh You – o piesă dubioasă nu din pricina titlului şi a versurilor total nepotrivite pentru un gentleman de 77 de ani, ci din pricina standardelor muzicale extrem de scăzute, total nepotrivite pentru un fost membru The Beatles.

Paul McCartney: Chaos and Creation At Abbey Road

Paul McCartney - Fuh You

Am răsuflat uşurat când am vazut că e singurul track de pe CD pe care McCartney e doar co-autor, celălalt compozitor fiind Ryan Tedder de la OneRepublic. Tedder apare pe album şi ca producător, dar, slavă Domnului, doar pentru această piesă, celelalte fiind produse de Greg Kurstin şi McCartney. Rareori am văzut atâta discrepanţă între track-urile aceluiaşi disc în ce priveşte calitatea: dacă faci abstracţie de Fuh You, albumul devine aproape încântător, cu o piesă de deschidere surprinzător de abisală pentru Sir Paul, compoziţie care m-a dus imediat cu gândul la Where Are We Now? a lui David Bowie.

David Bowie - Where Are We Now?

Paul McCartney - I Don’t Know

E vorba de I Don’t Know, urmată de dinamica Come On to Me, un rock simpatic cu accente de music hall, şi de Happy with You, o piesă acustică ce ar fi mers perfect pe discul Flaming Pie (1997).

Paul McCartney - Happy With You

Paul McCartney - Who cares

Încet-încet albumul reintră în sound-ul McCartney specific cu Who Cares (care aminteşte de The World Tonight, una din cele mai bune piese de pe acelaşi Flaming Pie), Confidante (tipica baladă uşurică zdrăngănită la chitară rece) şi People Want Peace (de acum clasica pledoarie pentru pace care apare o dată la câteva albume de-ale eroului nostru). Hand in Hand şi mai ales Dominoes continuă această călătorie retrospectivă (cu trenul, evident) în universul sonorităţilor marca Paul McCartney, însă deja finalul acesteia din urmă, cu tente uşor psihedelice, anunţă o schimbare de sound la mijloc de album: Back in Brazil e un fel de electro-samba cu accente jazzy (să nu uităm de aplecarea producătorului Greg Kurstin către jazz), iar excelenta Do It Now reia sound-ul abisal al piesei de deschidere accentuându-l spre final cu o orchestră în plină desfăşurare care nu poate să nu te emoţioneze, oricât de anti-McCartney ai fi.

Paul McCartney - Back in Brazil

Paul McCartney - Caesar Rock

Caesar Rock e exact ce spune titlul, adică o piesă rock la standarde imperiale, opusul lui Fuh You, iar Despite Repeated Warnings e fără îndoială cea mai interesantă compoziţie de pe album, de o complexitate tangentă cu rock-ul progresiv. Evidentul mesaj anti-Trump al acestei piese ne readuce aminte faptul că Paul McCartney este, în pofida multor texte de o superficialitate adolescentină, un muzician cu picioarele pe pământ. Albumul se încheie cu un fel de colaj destul de izbutit alcătuit din trei entităţi muzicale distincte, Hunt You Down/Naked/C-Link, un fel de jam-session care începe foarte în forţă, ia o pauză de pian jucăuş şi se finalizează foarte gilmourish pe ritm de blues.

Paul McCartney - Hunt You Down

Concluzia? Un master class de inventivitate muzicală cu un McCartney în mare formă (nu neapărat şi vocală, dar asta e, vârsta îşi spune cuvântul). Regretabilul compromis amintit mai sus (din pricina căruia nu pot da albumului cinci stele) se pierde în umbra câtorva piese care în anii '70-'80 ar fi făcut senzaţie. Cum însă trăim într-o epocă invadată de onerepublic-uri şi maroonfive-uri, probabil că Fuh You face legea în cluburi chiar şi acum, la doi ani de la lansare. Cu atât mai bine, poate aşa doi adolescenţi din zece se vor întreba cine e Paul McCartney.

  • Cover credit foto: Paul McCartney (photo by Mary McCartney, PR)
     
  • Text de Dragoş Carasevici
Comentarii